Closing time

Acum aproape opt ani, intr-o dupa amiaza senina de august, cand soarele incepuse sa coboare spre apus, stateam intinsa pe un pled in Vama Veche, alaturi de patru din cei mai apropiati prieteni. Pur si simplu stateam chill, discutam si ma jucam lasand nisipul fin sa-mi curga din palma. Atunci brusc m-a coplesit un sentimentul puternic cum ca momentul acela este unul perfect. M-am simtit complet confortabil, totul era exact ceea ce trebuie, noi, marea, dupa-amiaza, soarele – eram perfecti. There’s nothing I’d rather do, there’s nothing I’d rather be. Imediat a urmat reversul medaliei, am simtit tristetea constientizarii ca totul se va sfarsi – vom imbatrani, ne vom distanta, ne vom duce la munca si vom avea copii, vom lasa in urma toate astea si pe noi „cei vechi” din prezent, ca dupa ani ne vom aduce aminte cu nostalgie de exact acel moment de mult trecut, care, intr-adevar, a ramas profund intiparit in mintea mea.

De atunci n-am mai simtit cu acea intensitate acel moment perfect, desi m-am simtit confortabil in multe grupuri de persoane, familie, prieteni, colegi sau cunostinte. De fiecare data, insa, m-am simtit destul de trista cand, dintr-un motiv sau altul, oamenii din jurul meu s-au schimbat. Intr-adevar, desi uneori mi-o doresc, schimbarea ma deranjeaza. Cateodata a fost spre bine, alteori nu neaparat; dar a reprezentat o sansa de a merge mai departe. Ce vreau sa spun este ca, uneori, desi ne intristeaza, schimbarile ar trebui vazute in primul rand ca oportunitati de a accepta sau cauta noi provocari. Lumea se schimba, oamenii se schimba si, pentru a nu ramane blocati in trecut, trebuie sa fim si noi flexibili.

summer-9