Costiera Amalfitana

Nu eram eu cel mai mare fan Italia, dar Coasta Amalfi e unul din cele mai frumoase locuri pe care le-am vazut vreodata.

In Italia am intrat cu certificatul de vaccin si QR code-ul din formularul de localizare completat online. Am luat avionul pana in Napoli, iar de acolo am inchiriat o masina pentru toata durata vacantei. O sa vorbesc despre orasele vizitate in ordinea preferintei.
Desi am facut o multime de lucruri in aceasta vacanta, nu am epuizat tot ce se poate face in zona, dar cu siguranta voi reveni – a fost minunat!

Dar incep cu hotelul, care a fost foarte frumos, am avut balcon cu vedere spre deal si mare, vedeam rasaritul fix din pat – ce sa-ti doresti mai mult? Si daca as fi stat acolo toata vacanta, tot mi s-ar fi parut superb. Micul dejun se lua la una din cele 3 terase;  avea piscina la alta si jacuzzi pe o terasa de mai sus.

POSITANO
A fost unul din preferatele mele – stradutele serpuite cu view, felul in care de pe o parte vezi cealalta jumatate a orasului ca si cum ar fi o casa de papusi. Plaja din care se inalta stancile, apusul, toata atmosfera, lumea imbracata frumos, restaurantele cu priveliste si mancare delicioasa. Voi reveni cu siguranta. Partea buna e ca au destule parcari, asa ca se poate lasa masina in siguranta. Seara, oamenii, super eleganti, ies la restaurante si totul arata ca o scena de film. Daca mai prinzi si artificii…

CAPRI
Este, alaturi de Positano, in topul preferintelor mele. Am ajuns cu un ferry din Sorrento. Insula e maricica si plina de peisaje superbe, iar apa, albastra si clara, te face sa-ti doresti sa te arunci in ea chiar si imbracat.
Am mers in Anacapri cu un bus privat, ne-am plimbat pe stradute si am urcat cu telescaunul pana in varf (super recomand!).
In Capri e plin de magazine misto, de stradute superbe, am coborat si pana la plaja de langa stancile Faraglioni (mai greu a fost la urcat, dar merita). Ah, sa mergeti neaparat la Giardini di Augusto (e si un restaurant foarte nice chia langa, cu placere!) – cred ca e locul meu preferat din lume.

RAVELLO
E putin diferit fata de celelalte statiuni; e mai la inaltime si se vad muntii si platourile foarte frumos. Peisajele iti taie respiratia, mai ales cele de la Vila Rufolo si din gradinile Vilei Cimbrone. 10/10! Aici am luat si o mica amenda, fiindca parcarile din oras erau full (singurul loc, de fapt, in care nu am gasit parcare) si a trebuit sa lasam masina undeva unde aparent nu era foarte ok, deci atentie unde parcati. Aici am mancat niste raviolli delicioase.

SORRENTO
Mi-a placut aproape la fel de mult ca Ravello, dar pentru motive diferite. E marisor si are o gramada de magazine cu orice pe baza de lamaie. Are o plaja draguta la care se ajunge coborand foarte foarte multe trepte, peisaje, restaurante foarte bune, cu minunate gradini interioare – aici am mancat cele mai bune paste, cu ceva raci si un sos delicios.

AMALFI
Am ajuns tot cu barca; mi-a placut cum se vede peisajul si de pe apa, stancile par si mai marete, nu incetezi sa te miri cum au putut oamenii aia sa construiasca acolo.
Statiunea mi s-a parut extraordinar de aglomerata, de 5 ori mai aglomerata decat oricare din celelalte, in care chiar a fost lejer. Cred ca o zi e suficienta aici – nu e o zona foarte mare de explorat, piata cu catedrala arata foarte bine, mancarea e buna – au tot felul de fructe de mare proaspete la cornet, inghetata de lamaie servita in coaja unei jumatate de lamaie; de sandvisuri si pizza nu cred ca mai e cazul sa vorbesc. Ah si granada, fresh-uri, fructe, de care e plin in toata zona.

POMPEI
Aici am vizitat ruinele orasului distrus de eruptia vulcanului in anul 79. Cred ca sunt cele mai bine pastrate ruine, se intaind pe o suprafata mare si efectiv te poti plimba pe stradutele vechi, cu trotuare, printre case (in unele case se poate si intra). Merita sa va alocati vreo jumatate de zi pentru el.

NAPOLI
E pe ultimul loc in lista, un oras in care n-am reveni. Am intrat in oras spre seara, dinspre autostrada, si am mers cu masina pana la hotel (care era in centrul vechi) pe niste strazi foarte ciudate, cu cladiri neingrijite, cu tencuiala cazuta si cam vai de ele (desi saracele ar fi avut potential), trotuare pline de gunoaie, destui oameni care nu pareau neaparat prietenosi, trafic mega haotic. Dupa ce ne-am cazat, din cauza problemei cu parcarile, cei de la hotel ne-au trimis la una din Piata Garibaldi, deci am luat si la pas zona respectiva. Din fericire, hotelul chiar a fost ok, modern, cu camere mari si mega inalte si balconas din ala cute. Seara am stat prin centrul vechi, care nu parea foarte dubios, si am mancat bine. Mi s-a parut un oras in care nu s-a mai bagat niciun ban, un oras de care nu-i pasa nimanui – pacat…
A doua zi am luat din nou orasul la pas, deja lumea parea ok pe strazi (in trafic tot haos) si am descoperit si zona draguta a orasului – cu cat te indepartezi de centrul vechi si o iei spre plaja, cu atat arata mai bine. Am mers intai spre nord, spre catacombe, dar n-am mai intrat, fiindca urmatorul tur incepea destul de tarziu. Ne-am intors in zona dinspre faleza, au si niste galerii in genul celor din Milano, cladiri ingrijite si frumoase, curatenie pe strazi, alta viata. Deci daca aveti de gand sa veniti aici, cautati-va hotel cat mai spre apa, spre Castel dell’Ovo, nu spre centrul orasului. Am mancat si pizza foarte buna, nu la cea mai veche pizzerie din oras, fiindca acolo era coada de vreo 50 de persoane si nici nu aveau mese (trebuia luata la pachet). Ca experienta merita, mai ales de vazut tot, ca sa-ti faci o impresie realista.

Din pacate nu prea am fotografiat mancarea, am fost prea ocupata sa o mananc 😂